sâmbătă, 16 iunie 2012

Câteva cuvinte, paranteze şi ghilimele pe care caut să le înţeleg prin Kendo

Ki-ken-tai, în traducere aproximativă, principiul unificării suflului cu instrumentul (sabia) şi poziţia corpului, l-aş asocia cuvintelor: realist-văzător-de esenţă ("nu degeaba", sculptorul japonez Isamu Noguchi, a fost un discipolul declarat al lui Constantin Brâncuşi) , drept, echilibrat, prompt, tenace, dedicat, dar şi rugăciunii sincere, "smereniei voioase" (cf. Nicolae Steinhardt), pariului existenţial (ce altceva este credinţa?). În limbaj prozaic: optimizezi cât poţi, ţinând să ai măcar capul la suprafaţă. Chiar dacă, fără niciun dubiu, forma cristalizată de Kendo vine din Japonia, el este o valoare a patrimoniului universal. Ceea ce nu înseamnă că e un factor aplatizant în geografia popoarelor. Din contră, cred că, pentru a putea fi trăit în duh, Ki-ken-tai-ul trebuie (încercăm) sădit adânc în pământul tău (să-ţi iubeşti Ţara e una din "poruncile" kendo) . Am avut o surpriză: în loc de clasicul "Domo arigato gozaimashita" prin care mulţumim ceremonios la sfârşitul antrenamentului, mi se potriveşte mai bine: Doamne, ajută!. Chiar şi în acest clip, care pare o manie a vitezei, există o rugăciune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu